Reacția fratelui lui Radu Mazăre, după arestarea primarului din Constanța

Reacția fratelui lui Radu Mazăre, după arestarea primarului din Constanța
Publicat: 02/04/2015, 21:15

Mihai Mazăre, unul din cei doi frați ai primarului Radu Mazăre, a venit la sediul Poliției Județene Constanța pentru a-i duce fratelui său mai multe lucruri de care are nevoie în arest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am dus bagajele, gentuța lui celebră. Am suplimentat gentuța cu mai multe lucruri, haine, mâncare, periuță de dinți, săpun, două cărți, țigări, lucrurile de care ai nevoie la arest”, a povestit Mihai Mazăre.

El a menționat că nu l-a văzut pe fratele său și nici nu o va putea face până când nu va fi stabilită o zi de vizită.

Mihai Mazăre a precizat că mandatul de arestare preventivă a fost emis pentru Constanța, dar că acest lucru se poate schimba.

„Mandatul este emis pentru arestul de aici, dar dacă procurorul sau instanța decide altceva după aceea sau e nevoie de el să-l ducă la București, atunci îl duc la București”, a mai afirmat Mihai Mazăre.

El a recunoscut că nu se aștepta ca Înalta Curte de Casație și Justiție să decidă arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, având în vedere că prima instanță l-a lăsat în libertate.

„A fost o surpriză pentru că este dintr-o extremă în cealaltă, adică la prima instanță l-a pus în libertate fără nicio altă măsură și acum ne-am trezit cu arest preventiv. Într-adevăr este o surpriză, e o chestie pe care nu ne-o putem explica, eu nu am nicio cădere să o explic, dar avocații așteaptă și ei motivarea să vadă ce urmează și ce măsuri trebuie luate, se atacă în instanță, cum, nu știu să vă spun mai multe. Asta e viața, ce să facem”, a spus Mihai Mazăre.

El a menționat că fratele său și restul familiei sunt „pregătiți psihic” pentru acest moment.

„Nu ne-am așteptat, ne-a luat prin surprindere, asta-i viața, dacă asta au decis judecătorii, asta facem. Și pe el l-a surprins, dar psihic este pregătit pentru orice. Noi suntem o familie de bărbați, nu e nicio problemă din punctul ăsta de vedere, dacă asta este situația și asta trebuie să facă, asta o să facă. (…) Noi suntem tăbăciți cu chestiile astea. Sunt mulți ani de zile de când trăim cu presiunea asta, psihic suntem pregătiți, inclusiv mama mea este pregătită. Știm că se poate întâmpla asta, percheziții au fost de mai multe ori, toți frații am avut percheziții, mama a avut percheziții”, a spus Mihai Mazăre.

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost adus, joi după-amiază, în arestul Poliției Județene Constanța, după ce instanța supremă a decis ca acesta să fie arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații.

Surse din Poliție declarau că Radu Mazăre a fost depistat, joi după-amiază, în municipiul Constanța și a fost adus în arestul Poliției Județene.

Primarul va rămâne în arestul Poliției Județene Constanța până când se va stabili unde va efectua restul zilelor de arest preventiv.

Instanța supremă a decis definitiv, joi, ca primarul Constanței, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații și respectiv câștigarea unei licitații.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au admis, astfel, contestația procurorilor împotriva deciziei de cercetare în libertate a primarului Constanței.

În acest caz a fost arestat preventiv și omul de afaceri Sorin Strutinsky, care este deja încarcerat, pe numele său fiind emis un alt mandat de arestare preventivă, într-un alt dosar.

În 18 martie, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța supremă a decis ca primarul Constanței să fie cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații și respectiv câștigarea unei licitații, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Tot atunci, judecătorul a respins și propunerea de arestare preventivă a omului de afaceri Sorin Strutinsky. Decizia a fost contestată la instanța supremă.

Primarul municipiului Constanța a fost reținut pentru 24 de ore, în 16 martie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și conflict de interese (două infracțiuni), potrivit unui comunicat. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat și primit circa două milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanța.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât și prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste șapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Și în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați.

Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată, inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanți, și tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeași calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanța și o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenția Națională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanța a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding și Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relații comerciale cu Mazăre în opt societăți. În prezent, omul de afaceri este arestat și judecat în dosarul de trafic de influență în care este acuzat că a primit aproximativ 2 milioane de euro ca să intervină la instituții publice pentru plata unor lucrări.

Primarul Radu Mazăre este cercetat de DNA în mai multe dosare.

Astfel, Mazăre este cercetat de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câștige contractul privind construirea locuințelor sociale din cartierul „Henri Coandă” din Constanța.

Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declarațiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar și are interdicție de a părăsi țara.

De asemenea, DNA l-a trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și din Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptățite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competența de soluționare a cererilor de restituire, întinderea suprafeței revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.

Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA București, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanța pentru vânzarea unei jumătăți din terenul respectiv, precizând că acuzațiile sunt diferite.

Mazăre preciza că DNA le-ar fi cerut evaluatorilor din Constanța toate rapoartele de evaluare din perioada 2004-2008 pentru terenuri ale Primăriei Constanța, iar notarilor, actele legate de vânzarea terenurilor Primăriei Constanța către diverse persoane în perioada 2006-2008, în acest fel fiind căutate probe care să-l incrimineze.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...